S-a izbit cu mașina de un copac din pădure

Luni, 27 Noiembrie 2023Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

S a izbit cu masina de un copac din padure | imaginea 1 Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure și s-a izbit de un copac.

S-a întâmplat sâmbătă noaptea, 25 noiembrie a.c., pe raza localității Vârfu Câmpului. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 01:00. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

În autovehicul se afla doar șoferul, care a reușit să iasă din acesta până la sosirea pompierilor. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autovehicului. Cazul a rămas în atenția Poliției.

‼️Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

S a izbit cu masina de un copac din padure | imaginea 2