Grav accident rutier - O mașină a luat foc
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Joi, 26 decembrie, pe raza localității Roșiori, județul Suceava, a avut loc un grav accident rutier în care au fost implicate o autocisternă (de transport lactate, neîncărcată) și un autoturism. În urma impactului, autoturismul a luat foc.
La fața locului au intervenit prompt pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Cele două persoane aflate în autocisternă au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale. Acestea erau conștiente, cooperante și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au lichidat incendiul care a cuprins autoturismul, însă mașina a fost distrusă în totalitate. Din nefericire, nicio persoană aflată în autoturism nu a supraviețuit.
Polițiștii criminaliști, împreună cu echipele de intervenție, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate numărul persoanelor aflate în mașină, precum și circumstanțele producerii accidentului.
Facem apel la responsabilitatea tuturor participanților la trafic pentru a preveni astfel de tragedii și pentru a asigura siguranța pe drumurile publice!