Impact rutier cu 3 victime încarcerate
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Sâmbătă, 4 octombrie a.c., pe Drumul Național 24, în zona localității Secuia (Mărul de Aur), comuna Muntenii de Jos, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma
incidentului au rezultat patru victime, dintre care inițial trei persoane au fost încarcerate.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui, cu o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare grea și opt subofițeri. De asemenea, au fost alocate două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Victimele, conștiente și policontuzionate, au fost descarcerate și preluate de echipajele medicale, fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii militari au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, astfel încât să fie înlăturat orice risc suplimentar.
Galerie imagini